Biografii/Discografii: Anatol Vieru

     Anatol Vieru este un compozitor român care s-a născut la Iaşi şi a trăit între 8 iunie 1926 şi 8 octombrie 1998 (Bucureşti). A studiat la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, iar mai apoi în cadrul Conservatorului din Moscova. A desfăşurat de asemenea şi activitate publicistică, fiind scriitor în "Le Livre des Modes".
     Dintre premiile şi distincţiile sale pentru activitatea muzicală se numară Premiul pentru Compoziţie George Enescu (1946), Premiul Internaţional pentru Compoziţie (1963, Reine Marie José à Genève), Premiul Herder pentru întreaga activitate componistică, muzicologică şi teoretică (1986) şi Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1996).
     Dintre nenumăratele compoziţii a realizat câteva lucrări de muzică electro-acustică, una dintre ele fiind o vastă simfonie electronică, numită "Ţara de Piatră".

            “Am avut şansa să-l cunosc pe maestrul Anatol Vieru între anii 1977-1979. Am interpretat pentru prima dată lucrări ale maestrului ca violonist în orchestra de muzică de cameră a Conservatorului, <Camerata>, o orchestră de elită specializată mai ales pe lucrări mai puţin cântate din literatura preclasică, clasică şi contemporană.

            Maestrul Anatol Vieru este un univers muzical în sine, dincolo de calitatea de compozitor excepţional, un univers ce ar trebui cercetat şi învăţat de cei care doresc să acceadă la creaţia contemporană simfonică, şi nu numai.

Domnia sa a fost un inovator excepţional în materie de efecte sonore obtinuţe cu instrumentele din orchestră, aducând în prim plan texturi sonore şi evoluţii armonice de un mare rafinament în muzica simfonică românească de avangardă.

Ceea ce noi, cei care ne ocupăm de muzica electronică, numim de exemplu, "pad-uri organice" (o combinaţie în permanentă schimbare, muzicală şi timbrală, de efecte şi armonie), domnia sa le inventase de mult, (pentru orchestra simfonică, bineînţeles) integrându-le într-o structură polifonică complexă.

            Prima dată l-am întâlnit pe maestru la laboratorul acustic a-l conservatorului, când se interesa de anumite efecte care s-ar putea obţine din combinaţia mai multor generatoare de sunet şi înregistrarea acestora pe bandă, ca ulterior aceasta să fie redată la o viteză mai mică şi prelucrată printr-un filtru cu frecvenţe fixe. Ideea era interesantă şi am discutat de o posibilă sincronizare între generatoare şi magnetofon, problemă greu de rezolvat la vremea aceea, dar până la urmă am ajuns la o concluzie împreună. După aceea maestrul m-a invitat să asist la un curs de-al său, şi aşa am studiat aproximativ doi ani combinaţiile armonice excepţionale între orchestră, efecte obţinute cu ajutorul instrumentelor clasice şi câteodată, efectele gândite pentru generatoare şi bandă preparată de magnetofon, pe care maestrul le compunea pentru diverse lucrări.

Întotdeauna era dispus să împartăşească studenţilor din experienţa sa, mai ales când aceştia se dovedeau a fi interesaţi de gen. Însă mereu spunea că cei care vor studia într-un mod foarte serios armonia şi contrapunctul clasic au şanse mult mai mari să scoată la lumină opere interesante, chiar in direcţia genului simfonic de avangardă.” (Ştefan Elefteriu)