miercuri, 4 ianuarie 2012

Biografii/Discografii: Dinu Petrescu


      Compozitor român care a trăit între 22 decembrie 1939 şi 3 august 1999. A studiat la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, iar mai apoi a beneficiat de burse de specializare post-universitare la Westdeutscher Rundfunk, Köln (cu Stockhausen) şi la Conservatorul din Paris. Este unul dintre fondatorii laboratorului de muzică electronică de la UNMB, în anul 1967.
       Câteva dintre lucrările sale de muzică electronică sunt ciclul "Cosmofonie" (Electrecord, 1978 / 1980), respectiv muzică electro-acustică, "Studii Spaţiale" şi "Din Inimi".



        “În anii 60 legăturile mele cu Dinu Petrescu au fost amicale, colegiale şi de stimă reciprocă. Avea câţiva ani mai mulţi decât mine, dar asta nu ne-a împiedicat să fim destul de legaţi. Era un personaj original, cultivat, niţel provocator, dar plin de idei. Întâmplător am aflat că a murit în 1999. Nu cunosc nimic din viaţa lui sau muzica sa după plecarea mea în ‘69, sau mai bine spus nu am avut noutăţi decât fragmentat. Amintirea mea este destul de vie cu acei ani atât de îneguraţi şi în acelaşi timp atât de bogaţi în căutarea a ceva care părea logic şi în acelaşi timp inefabil şi infinit.” (Dan Mercureanu)

Dinu Petrescu – Ciclul "Cosmofonie" (1978/1980, Electrecord)


Spaţiu Doinit V (feat Aurel Grigoraş, Nicolae Vicleanu, Orchestra simfonică, corul mare şi corul de copii al Radioteleviziunii Române, Iosif Conta)
Continuum II
(feat Corul Madrigal, Aurelia Theodoru, Gabriela Iliescu, Maria Stoica, Sorina Partenie, Speranţa Bărăcteanu, Ştefana Tiron, Eugen Cornel Gheorghe, Marin Constantin)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

If you liked the articole leave a comment here. Your feedback is highly appreciated !